MH splash event

Stimați colegi,

Ne face o deosebită plăcere să ne revedem pe 03 aprilie 2025 la Călimănești-Căciulata conform tradiției. Și în acest viitor congres vom încerca, bazându-ne pe ajutorul și contribuția colegilor noștri, să vă punem la dispoziție cele mai noi progrese în diagnosticul și terapeutica bolilor interne, dar și posibilitatea de a prezenta cele mai interesante observații ale dumneavoastră și aspectele cele mai importante ale activității de cercetare.

Medicina internă este și rămâne în primul rând o specialitate diagnostică, dar este și o specialitate care are ca obiect integrarea diferitelor probleme de sănătate ale pacienților noștri, prioritizarea acestor probleme și, evident, terapeutica bolilor frecvente. Desigur există probleme de diagnostic tehnic care revin diferitelor specialități medicale, aceste aspecte au dus de altfel la apariția a numeroase subspecialități legate de utilizarea unor dispozitive și tehnici. 

Diagnosticul începe însă cu identificarea domeniului de investigat și aceasta este obligația medicului internist. Scopul Congresului nostru este tocmai de a trece în revistă aportul progresului în diagnostic și terapie, de a ușura sarcinile noastre în îngrijirea pacienților.

Congresul se va desfășura prin integrarea de simpozioane (manifestări de 90 minute), mese rotunde (60 minute), conferințe (20 minute), lucrări originale și prezentări de caz. Desigur așteptăm cu plăcere lucrări ale tinerilor interniști, rezidenți din diferite specialități medicale și tineri specialiști și vom organiza și ședințe de postere electronice. 

Vom avea și invitați de marcă din alte țări care să ne prezinte experiența și preocupările lor.
Nu trebuie să uităm și contribuția colegilor din industria farmaceutică. Acestia ne vor ajuta în organizarea Congresului și vor avea prilejul să ne prezinte cele mai noi achiziții în domeniile lor de activitate.

Sperăm că, cu ajutorul dumneavoastră, să putem răspunde dorințelor și preocupărilor dumneavoastră și vă rugăm să ne transmiteți propunerile ce le aveți până pe 31 ianuarie 2025. 

Vă mulțumim și sperăm să ne întâlnim cu același entuziasm ca în anii precedenți și în 2024.
Locatie: Complex Caciulata-Cozia-Oltul

Prof. Dr. Ion Bruckner
Presedinte Societatea Romana de Medicina Interna


Anul trecut congresul a fost creditat cu 17 credite EMC, iar cursurile precongres cu 8 credite EMC (2 credite fiecare curs).


PREŞEDINTE COMITET ŞIINŢIFIC:
Ion Bruckner

Inregistrare

Taxe si inscrieri

Pentru a va putea inscrie si achita serviciile trebuie sa aveti cont si sa fiti logat

Servicii incluse

Detalii plata

Servicii incluse

Acces la eveniment fizic sau dupa caz online
Mapa cu materialele evenimentului, acces la spatiul expozitional/zona de servire a pauzei de cafea/masa
Diploma de participare cu puncte EMC (daca evenimentul a fost creditat de CMR)
Acces la arhiva video cu inregistrarea evenimentului (pentru webinarii si evenimente hibrid)

Detalii plata

1. Online cu cardul

2. Virament bancar

plata serviciilor o puteți efectua în conturile SRMI sau după caz Ella Congress & Events, cod fiscal (SRMI): 14367920, cod fiscal (ELLA) RO17330445, ce apar evidențiate în facturile proforma din fișa-cont, după ce transmiteți formularul de înscriere alăturat.
Pentru mai multe informații referitoare la achizionarea serviciilor și utilizarea platformei, consultați pagina termeni și condiții

Price

TAXE

Servicii Val.
Taxa precongres CNMI 2025-medic primar/specialist
( 03.12-07.04.2025)
225 RON
Taxa precongres CNMI 2025-medic rezident/pensionar
( 03.12-07.04.2025)
150 RON
Taxa congres CNMI 2025-medic primar/specialist
( 03.12-01.02.2025)
1075 RON
Taxa congres CNMI 2025-medic primar/specialist
( 01.02-07.04.2025)
1175 RON
Taxa congres CNMI 2025-medic rezident/pensionar
( 03.12-01.02.2025)
575 RON
Taxa congres CNMI 2025-medic rezident/pensionar
( 01.02-07.04.2025)
650 RON
Servicii masa insotitor (2 dejunuri si 2 cine)
( 03.12-07.04.2025)
675 RON
Inscrieri Trebuie sa aveti cont si sa fiti logat. Click aici

Calimanesti-Caciulata

Cazare

minim 3 nopți

Trebuie sa aveti cont si sa fiti logat Trimitere rezumate

Termen limita: 07.02.2025

Pentru programul stiintific al Congresului National de Medicina Interna primim propuneri pentru:
A. Conferinte, mese rotunde, simpozioane, cursuri precongres
Pentru a evita eventualele suprapuneri tematice, va rugam sa trimiteti minimum doua propuneri de conferinte, mese rotunde, simpozioane sau cursuri precongres. Acestea vor fi suspuse Comitetului Stiintific, care va selecta propunerile si va realiza programul.

B. Rezumatele lucrarilor originale/ cazurilor clinice

Rezumatele lucrarilor originale/ cazurilor clinice pot fi depuse numai prin sistemul de incarcare online din contul dumneavoastra si numai dupa inregistrarea a cel putin unuia dintre autori, pana pe 07 februarie 2025.
Primul autor al lucrarilor originale/ comunicarilor orale trebuie sa fie inscris la congres, cu taxa de participare achitata. Exceptie fac rezidentii, care pot prezenta lucrarea fara a plati taxa de participare, insa nu pot participa si la alte lucrari ale Congresului.
Termenul limita de prezentare a propunerilor este 7 februarie 2025.
Rezultatele evaluarii rezumatelor vor fi comunicate pana la data de 17 februarie 2025.

Versiunea electronica a rezumatelor va fi utilizata la publicarea acestora in volumul de rezumate al Congresului.
Prin transmiterea rezumatului stiintific, autorul prezentator isi asuma responsabilitatea pentru informatiile prezentate si confirma ca toti autorii lucrarii transmise cunosc si sunt de acord cu continutul rezumatului.
Rezumatele transmise prin posta, fax sau orice adresa de e-mail (indiferent daca este sau nu aferenta Congresului ) NU vor fi luate in considerare.

Rezumatele trebuie sa respecte urmatoarele cerinte:
Rezumatul pentru lucrarile originale trebuie structurat conform standardelor internationale:
Forma de prezentare:
Caz clinic: expunere de 7 minute a lucrarii in format .ppt, urmata de 3 minute de discutii. 
Lucrare originala: expunere de 7 minute a lucrarii in format .ppt, urmata de 3 minute de discutii.
Trimite rezumat

SPONSORI

SRMI

PARTENERI

Coordonator eveniment

Daca aveti intrebari despre organizarea, inscrierea sau participarea dumneavoastra la eveniment

Nicoleta-Iuliana Androne

+40 21 3156511; 0742355772

Lun-Vin 9am - 6pm

Suport tehnic

Daca semnalati sau intampinati probleme tehnice in utilizarea platformei puteti cere asistenta la numerele de mai jos

Alexandru Petrescu

+40 748 100 285

Lun-Vin 9am - 6pm